PROGRAMA
ZIUA 1
ZIUA 2
ZIUA 3
ZIUA 4
Strada Circului 33 (Circul din Chișinău)
23:00
Mănăstirea Putna
Cronicarul Ion Neculce istoriseste astfel despre felul in care a fost ales locul pe care avea sa fie zidita Manastirea Putna: „Stefan-Voda cel Bun, cand s-au apucat sa faca Manastirea Putna, au tras cu arcul dintr-un varfu de munte ce este langa manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul in oltariul”.
Mănăstirea Sihăstria Putnei
Data exacta a infiintarii Sihastriei Putnei nu poate fi stabilita cu deplina certitudine, din cauza lipsei izvoarelor. Potrivit Istoricului Sihastriei Putna, avandu-l ca autor pe egumenul Sila (1753-1781), Sihastria Putnei a fost intemeiata in timpul domniei Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant. Vizitarea Mănăstirii Putna (la dorință participarea la vecernie sau la utrenie). De asemenea, doritorii pot urca la Crucea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar la final de zi, pelerinii sunt cazați în Putna.
Chiliea lui Daniil Sihastru
Chilia lui Daniil Sihastrul este o grotă săpată într-o stînca de pe valea pârâului Vitău, în care a viețuit ca pustnic Cuviosul Daniil Sihastrul. Ea se află la o distanță de circa 1 km de Mănăstirea Putna.
Mănăstirea Moldoviţa
Manastirea Moldovita, înălțată de Petru Rareș în anul 1532 si zugravita in 1537, este o ctitorie noua pe locul – sau, mai precis, in apropierea – alteia mai vechi, ruinate. Despre data la care a fost ridicata prima constructie, nu stim nimic precis. In schimb, sunt stiri mai certe legate de construirea monumentului din piatra la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun, ale carui ruine se mai vad astazi.
Mănăstirea Cătrinari
Manastirea Cătrinari este un obiectiv turistic din judeţul Suceava, căutat din ce în ce mai mult de către turişti. Judeţul Suceava este cunoscut la nivel naţional, chiar şi internaţional, pentru numărul foarte mare de construcţii religioase, perfecte pentru cei care aleg ca şi modalitate de recreere pelerinajul. Mănăstirea este un complex monahal ridicat într-o zonă care administrativ aparţine de Comună Panaci, mai exact pe teritoriul satului Catrinari. Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Mănăstirea Voroneț
În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare.
Mănăstirea Humor
Începuturile Mănăstirii Humor urcă în veac până în vremea domniei lui Alexandru cel Bun. În vecinătatea actualei biserici a mănăstirii Humor se mai văd și astăzi ruinele unei mai vechi biserici mănăstirești înălțată la începutul secolului XV.
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou
Biserica Sfântul Ioan cel Nou a fost ridicată între 1514-1522 de Bogdan al II-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, continuată de fiul acestuia Ştefăniţă, iar pictura a fost adăugată mai târziu, în timpul domniei lui Petru Rareş. Este una dintre cele 8 mănăstiri din judeţul Suceava aflate în patrimoniul UNESCO. Începând cu anul 1589 adăposteşte moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Ioan cel Nou, iar în prezent este sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În fiecare an, în data de 24 iunie, când este sărbătorită aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava, mii de pelerini din toată ţară vin în pelerinaj la racla cu moaştele sfântului.